Anunț zăpezi abundente

ANUNȚ ÎN FORMAT PDF APASĂ AICI
Compartiment protectia civila, aparare impotriva incendiilor, securitate si sanatate in munca

Pe fondul avertizărilor meteorologice de Cod Galben şi Cod Portocaliu emise pentru această perioadă, cu ninsori însemnate cantitativ şi viscol puternic, viteze ale vântului cuprinse între 70 și 85 km/h, reducând astfel vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada, ţinând cont de factorii de risc existenţi şi de importanţa asigurării unui răspuns eficient pentru protejarea vieţii pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat măsuri privind activarea grupelor operative pentru conducerea şi coordonarea intervenţiilor, în scopul optimizării misiunilor orientate spre siguranţa cetăţeanului; activarea Centrului Operativ de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei la nivelul instituţiei pentru gestionarea şi monitorizarea în ansamblu a tuturor acţiunilor în situaţii de urgenţă.
Din punct de vedere operativ, până la restabilirea stării de normalitate, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a dispus ca toate utilajele cu șină de S.P.G.C. Mizil, instituție aflată în subordinea Consiliului Local Mizil să acționeze în permanență acolo unde este nevoie pănă la revenirea la o stare de normalitate a drumurilor.
Pentru prevenirea unor situaţii nedorite C.L.S.U Mizil recomandă cetăţenilor să îşi asigure un mimim de materiale:
– sare şi nisip pentru topirea gheţii şi îmbunătăţirea aderenţei pe căile circulabile;
– unelte de îndepărtare a zăpezii;
– combustibil de încălzire în cantitate suficientă, în cazul în care vă asiguraţi încălzirea în sistem propriu. Izolaţi-vă termic locuinţa şi protejaţi-vă locuinţa cu jaluzele exterioare;
– rezervă de apă şi alimente neperisabile.
Totodata,recomandăm conducătorilor de autovehicule să evite deplasările, însă dacă este absolut necesar, înainte de a porni la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, situaţia meteorologică existentă şi să îşi echipeze autovehiculul cu anvelope corespunzătoare sezonului rece.
În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

De asemenea, daca viscolul îi blochează în trafic în afara localităţilor:
– să tragă pe dreapta, să pornească luminile de avarie şi să prindă o „cârpă” pe antena radio ori la geam.
– să anunţe evenimentul la numărul de urgenţă 112 indicând locul unde a rămas blocat.
– să rămână în autoturism până ce forţele de intervenţie ajung la faţa locului şi să nu părăsească autoturismul dacă nu văd în apropiere o clădire în care ar putea să se adăpostească.
– să pornească motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior şi să cureţe periodic zăpada de pe ţeava de eşapament.
– O persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare.
– să pornească lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.
-să se asigure că au suficient combustibil la plecarea în călătorie.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri.
Cu respect,

Primar Inspector protectia civilă
Silviu Calin Negraru Dragnea Stelian