COMUNICAT DE PRESĂ AVOCATUL POPORULUI – BIROUL TERITORIAL PLOIEŞTI BILANŢUL ACTIVITĂŢII PE ANUL 2020

BILANT ACTIVITATE 2020 AVP BIROU PLOIESTI

Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condițiile legii și are ca scop apărarea drepturilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile administrației publice, contribuind la soluționarea conflictelor dintre acestea, pe cale amiabilă, prin mediere și dialog. Constituţia obligă autorităţile publice să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.
Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de orice fel de taxă, conform art. 18 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată.
Instituția Avocatul Poporului are sediul central în București, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, iar pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor la serviciile instituției, în teritoriu funcționează 14 birouri. Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, Intrarea H, etaj I, camera 155, județul Prahova și are în competența sa teritorială județele Prahova, Buzău și Dâmbovița.
Cu toate că începând cu luna martie 2020 au fost suspendate audiențele acordate cetățenilor, din motive de siguranță medicală, cetățenii au fost informați asupra modalităților în care se pot adresa instituției noastre și au formulat petiții pe care le-au transmis prin e-mail, poștă, fax. Față de anii precedenți, în anul 2020, a crescut semnificativ numărul apelurilor telefonice, al petițiilor și al sesizărilor din oficiu.
Situaţia statistică detaliată pentru activitatea din anul 2020 se prezintă astfel:

..................... TOTAL ... Prahova ... Buzău ... Dâmboviţa
Audienţe ............. 228 ...... 175 ....... 25 ...... 28
Apeluri telefonice ...1175 ...... 886 ...... 134 ..... 155
Petiţii înregistrate . 404 ...... 334 ....... 40 ...... 30
Sesizări din oficiu ... 90 ....... 50 ....... 24 ...... 16
Anchete ................ 9 ........ 4 ........ 0 ....... 5
Recomandări ............ 9 ........ 3 ........ 1 ....... 5

Cele mai multe nemulțumiri ale cetățenilor au vizat încălcarea de către autoritățile publice a reglementărilor constituționale privitoare la dreptul de petiționare, dreptul la un nivel de trai decent (cu precădere cuantumul pensiilor și modul de calcul al acestora), dreptul de proprietate privată, dreptul la muncă și protecția socială a muncii, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la învățătură, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, protecția copiilor și a tinerilor, protecția persoanelor cu handicap. Astfel, persoanele care s-au adresat Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au reclamat faptul că autoritățile administrației publice fie nu au soluționat cererile acestora, fie răspunsurile primite au fost formale sau incomplete nefiind soluționate problemele reclamate de cetățeni. Refuzul soluţionării unor cereri sau întârzierea comunicării răspunsului a creat cetățenilor dificultăţi în valorificarea, în termenul legal, a anumitor drepturi constituționale.
Cele 90 sesizări din oficiu au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 22 privind dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 32 privind dreptul la învățătură, art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor, art. 47 privind nivelul de trai și art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap din Constituția României, republicată și au stat la baza efectuării unor anchete sau a unor demersuri scrise, ca urmare a articolelor apărute în presă referitoare la: cazuri de violență școlară (în prima parte a anului 2020); lipsa accesului elevilor la tablete, laptopuri, calculatoare pentru accesarea cursurilor școlare on-line în județele Prahova, Buzău și Dâmbovița; întârzieri în distribuirea tabletelor pentru elevii din județul Buzău; dificultățile întâmpinate la nivelul comunei Cislău, județul Buzău în monitorizarea persoanelor pentru care se impunea măsura izolării la domiciliu; plasarea în carantină a unui cartier din Mun. Buzău, pentru verificarea modului în care erau asigurate serviciile de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate (existența farmaciilor și accesul la medicamentele necesare), alimentație, alimentare cu apă, comunicații, transporturi; dificultățile întâmpinate de unii salariați buzoieni aflați în șomaj tehnic care nu puteau beneficia de servicii medicale întrucât au pierdut calitatea de asigurat în Sistemul Informatic Unic Integrat – SIUI, deși angajatorii au virat sumele aferente contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate; situația elevilor navetiști în județul Dâmbovița care erau lăsați să aștepte cu orele în stații de către un operator privat de transport public; creșterea prețurilor în supermarketuri, consecință a declarării stării de urgență și a instituirii măsurilor de distanțare socială impuse; situația medicilor din municipiul Câmpina care nu puteau folosi locuințele de serviciu atribuite întrucât existau întârzieri în intabularea documentației cadastrale aferente; situația de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești privind modul de repartizare pe secții a echipamentului de protecție împotriva Covid 19; dificultățile întâmpinate de pacienți în asigurarea asistenței medicale, nevoiți să aștepte afară pentru a intra la un consult la ortopedie, la ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Ploiești; dificultățile întâmpinate în asigurarea personalului medical aferent celei de a doua linii de gardă de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Ploiești consecință a lipsei de personal medical, sens în care s-a impus efectuarea unui demers ierarhic superior, la Ministerul Sănătății, pentru analizarea oportunității organizării cu celeritate a examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul și care așteaptau de mai multe luni participarea la acest examen pentru a dobândi drept de practică (examenul organizându-se spre finalul anului 2020); dificultățile întâmpinate de bolnavi în asigurarea asistenței medicale, nevoiți să aștepte pentru consult sau pentru eliberarea de rețete medicale la Policlinica Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, în condiții care le puteau periclita sănătatea; condițiile improprii în care erau consultați pacienții suspecți de Covid 19 în cortul de triaj al Spitalului Județean de Urgență Buzău; întârzieri la nivelul unor primării din județele Prahova și Buzău cu privire la plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap, ca urmare a tergiversării suplimentării de la bugetul de stat a fondurilor necesare etc.
Totodată au fost întreprinse demersuri scrise și către direcțiile generale de asistență socială din cele 3 județe aflate în competența teritorială a biroului, respectiv Prahova, Buzău și Dâmbovița ca urmare a declarării stării de urgență și a măsurilor de distanțare fizică impuse, pentru protecția persoanelor vulnerabile din comunități (copii, persoane cu handicap, vârstnici, persoane aflate în autoizolare etc.).
În anul 2020, la nivelul Biroului Teritorial Ploiești s-au realizat 9 anchete. Acestea au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de Constituția României la art. 22 (dreptul la viață, la integritate fizică și psihică), art. 49 (protecția copiilor și a tinerilor), art. 32 (dreptul la învățătură), art. 34 (dreptul la ocrotirea sănătății), art. 41 ( munca și protecția socială a muncii), art. 44 (dreptul de proprietate privată), art. 52 (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) și au fost realizate la Școala Gimnazială nr. 1 Hulubești, județul Dâmbovița, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte Nedelea, județul Prahova, Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Pucioasa, județul Dâmbovița, Școala Gimnazială ”Nichita Stănescu” comuna Ceptura, județul Prahova, Primăria comunei Blejoi, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, Primăria comunei Costeștii din Vale, județul Dâmbovița, Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Ploiești.
Pentru remedierea deficiențelor constatate în urma acestor verificări au fost emise 9 recomandări de către Avocatul Poporului, conducătorilor instituțiilor publice, 8 dintre acestea fiind însușite în totalitate, o singură recomandare aflându-se încă în termenul legal de însușire.
Reamintim cetăţenilor că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etaj I, camera 155 (palatul administrativ); tel./fax – 0244-593.227, iar petiţiile pot fi trimise prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax.
De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei Avocatul Poporului (www.avp.ro unde veți regăsi informaţii detalitate cu privire la activitatea instituției).
Maria Mirabela Mălăescu,
Consilier Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei AVOCATUL POPORULUI