ANUNȚ privind acordarea AJUTORULUI pentru ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI SEZON 2021 – 2022

Începând cu data de 18.10.2021, la sediul Direcției de Asistență Socială Mizil din str. Blajului, nr. 5A, se pot depune cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, conform Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Cetățenii care realizează venituri de până la 1386 lei pe membru de familie pentru familii și până la 2053 lei pentru persoanele singure și care nu dețin bunurile cuprinse în Anexa 4 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare (document atașat) pot beneficia de următoarele tipuri de ajutor de încălzire:

– ajutor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale;
– ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică;
– ajutor pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi, lichizi;
– stimulente pentru iluminat, facilități gătit și apă caldă, în funcție de energia utilizată pentru acestea.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru un singur tip de energie utilizat – cel predominant și pentru o singură locuință – cea de domiciliu sau de reședință, după caz.

Perioada de depunere a cererilor (pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru toate cele 5 luni ale sezonului rece: noiembrie 2021 – martie 2022) este următoarea: 18.10.2021 – 19.11.2021.

Pentru cererile depuse ulterior, dreptul la ajutor de încălzire va fi acordat cu luna decembrie 2021.

Alăturat se regăsesc:
model cerere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței;
model cerere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pentru beneficiarii de VMG și ASF;
documente necesare depunerii cererii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței;
lista bunurilor care duc la excluderea de la ajutorul pentru încălzirea locuinței;
lista privind tranșele de venituri și cuantumul subvențiilor acordate;
lista veniturilor care nu se iau în calcul la stabilirea venitului net pe membru de familie.

Pentru detalii suplimentare, DAS Mizil vă stă la dispoziție zilnic între orele 09.00 – 13.00, la sediul din Mizil, str. Blajului, nr. 5A.